Procesul de achizitie publica reprezinta o succesiune de etape care au drept scop obtinerea unui produs, serviciu sau a unei lucrari, in urma atribuirii unui contract de achizitie publica.
Pentru intreprinderile mici si mijlocii sau pentru societatile comerciale infiintate recent, contractele de achizitie publica cu o valoare mica (valoarea lor estimata nu depaseste echivalentul in lei a 15.000 EUR) pot reprezenta o importanta treapta de pornire. Acestea aduc anumite beneficii, precum procedurile simplificate de acordare. De aceea, in unele state membre ale Uniunii Europene, contractele de valoare mica au o pondere de peste 90% din totalul contractelor de achizitie publica.
Obtinerea unui contract de achizitie publica. Proceduri.
Contractele de achizitie publica pot fi obtinute prin cumparare directa: autoritatea contractanta va avea dreptul sa achizitioneze direct produse, servicii sau lucrari, in masura in care valoarea achizitiei este mai mica sau egala cu echivalentul in lei, fara TVA, a 15.000 de euro pentru fiecare achizitie de produse, servicii sau lucrari. Cumpararea directa se va face cu ajutorul unui document justificativ (spre exemplu, factura fiscala), considerat a fi baza legala pentru plata.
Potrivit legislatiei romanesti in vigoare, obligatiile autoritatilor contractante in vederea atribuirii acestor contracte se rezuma la:
• elaborarea unei note justificative prin care se stabilesc circumstantele de incadrare prevazute de OUG 34/2006 pentru aplicarea procedurii de cumparare directa;
• redactarea documentului justificativ prin care se realizeaza cumpararea directa si care se considera a fi baza legala pentru plata (de exemplu, factura fiscala);
• obtinerea si pastrarea documentelor justificative care dovedesc efectuarea achizitiei publice;
• asigurarea unei utilizari eficiente a fondurilor in procesul de atribuire, promovarea concurentei intre operatorii economici, garantarea nediscriminarii, recunoasterii reciproce si tratamentului egal al operatorilor economici care participa la atribuirea contractului.
Conform Legislatiei in vigoare, sunt exceptate de la prevederile ordonantei:
• acele contracte de servicii care au ca obiect cumpararea sau inchirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, cladiri existente, alte bunuri imobile, sau a drepturilor asupra acestora; Atentie! Contractele de servicii financiare, care se incheie, indiferent de forma, in legatura cu contractul de cumparare sau de inchiriere respectiv, se atribuie potrivit prevederilor ordonantei.
• acele contracte de servicii care au ca obiect cumpararea, dezvoltarea, productia sau coproductia de programe destinate difuzarii, de catre institutii de radiodifuziune si televiziune;
• acele contracte de servicii care au ca obiect prestarea de servicii de arbitraj si conciliere;
• acele contracte de servicii care au ca obiect prestarea de servicii financiare;
• in legatura cu emiterea, cumpararea, vanzarea sau transferul valorilor imobiliare ori a altor instrumente financiare, in special operatii ale autoritatii contractante efectuate in scopul atragerii de resurse financiare si/sau de capital, precum si la prestarea de servicii specifice unei banci centrale de catre Banca Nationala a Romaniei;
• acele contracte de servicii care au ca obiect angajarea de forta de munca, respectiv incheierea de contracte de munca;
• acele contracte de servicii care au ca obiect prestarea de servicii de cercetare-dezvoltare remunerate in totalitate de catre autoritatea contractanta si ale caror rezultate nu sunt destinate, in mod exclusiv, autoritatii contractante pentru propriul beneficiu.
• acele contracte de servicii atribuite unei alte autoritati contractante sau unei asocieri de autoritati contractante, daca acestea beneficiaza de un drept exclusiv pentru prestarea serviciilor respective, in virtutea legii sau a altor acte;
• cu caracter normativ care sunt publicate, in masura in care acestea sunt compatibile cu prevederile Tratatului.
Modalitatile de atribuire ale contractelor. Obligatii contractuale
Pentru ca toti operatorii economici interesati de contractele de achizitie publica sa beneficieze de conditii concurentiale corecte, Comisia Europeana a subliniat anumite aspecte ale unei proceduri corecte si impartiale. Mijloacele sugerate de Comisie in acest sens pot fi sintetizate astfel:
• descrierea nediscriminatorie a obiectului contractului;
• accesul egal al operatorilor economici din toate statele membre ale Uniunii Europene;
• recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si altor dovezi ale calificarilor formale;
• termene limita rezonabile;
• abordare transparenta si obiectiva.
Conform Legislatiei in vigoare, autoritatea contractanta are obligatia de a informa candidatii/ofertantii despre deciziile referitoare la:
• atribuirea contractului de achizitie publica;
• incheierea acordurilor-cadru;
• admiterea intr-un sistem de achizitie dinamic;
• daca este cazul, anularea procedurii de atribuire si eventuala initiere ulterioara a unei noi proceduri.
Atentie: Comunicarea se realizeaza in scris si nu mai tarziu de 3 zile lucratoare de la emiterea deciziilor respective, prin fax sau mijloace electronice.
Ofertantii/candidatii care au fost respinsi sau a caror oferta nu a fost declarata castigatoare se informeaza asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, dupa cum urmeaza:
• fiecarui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale;
• pentru fiecare oferta respinsa, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere.
Autoritatea contractanta este indreptatita a nu comunica anumite informatii, dar numai in situatia in care divulgarea acestora:
• ar conduce la neaplicarea unei prevederi legale;
• ar constitui un obstacol in aplicarea unei prevederi legale;
• ar contrara interesului public;
• ar prejudicia interesele comerciale legitime ale operatorilor economici, publici sau privati;
• ar prejudicia concurenta loiala dintre acestia.
Atentie! Comunicarea catre ofertantul/ofertantii declarati castigatori trebuie sa contina si invitatia pentru semnarea contractului, sau dupa caz, a acordului–cadru.
Contractul de achizitie publica se semneaza dupa o perioada de asteptare, care poate fi utilizata de persoanele care se simt lezate de un act al autoritatii contractante in legatura cu procedura de achizitie publica, pentru a-l contesta.
Procedura de solutionare a contestatiilor se desfasoara cu respectarea principiilor:
• legalitatii;
• celeritatii;
• contradictorialitatii;
• a dreptului la aparare.
Codul european de bune practici pentru facilitarea accesului IMM-urilor la contractele de achizitii publice
Comisia Europeana (CE) a constatat ca este necesara mai degraba schimbarea modului de abordare a achizitiilor publice de catre autoritatile contractante decat modificarea legislatiei comunitare. Astfel, CE a publicat, la 25 iunie 2008, in cadrul Legii privind intreprinderile mici pentru Europa (Small Business Act), un set de exemple practice menit sa sprijine statele membre si autoritatile publice in procesul de implementare a normelor si practicilor din domeniul achizitiilor publice pentru intreprinderile mici si mijlocii.
Codul de bune practici identifica solutii cu privire la unele dificultati intampinate si raportate de catre IMM-uri:
• dimensiunea contractelor;
• asigurarea accesului la informatiile relevante;
• imbunatatirea calitatii si claritatii informatiilor furnizate;
• stabilirea unor criterii si cerinte financiare proportionale;
• eradicarea dificultatilor care tin de partea administrativa;
• acordarea unui timp suficient pentru intocmirea ofertelor;
• efectuarea la timp a platilor.
Astfel, codul de bune practici are un dublu scop:
• furnizarea unor instructiuni generale cu privire la modul in care se poate aplica cadrul legal european in domeniu, astfel incat sa sporeasca participarea IMM-urilor la procedurile de atribuire a contractelor;
• evidentierea unui set de norme si practici nationale care faciliteaza accesul IMM-urilor la contractele de achizitii publice.
Momentan, contractele de achizitie publica de valoare mica reprezinta o oportunitate nu prin valoare, ci prin volumul tranzactiilor efectuate, statisticile confirmand in totalitate acest lucru.
Resurse
Legislatie
Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice
www.anrmap.ro
Consiliul National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii
http://www.cnipmmr.ro/
Modificarea cadrului legislativ in ceea ce priveste achizitiile publice (Februarie 2009)
http://www.euroinfo.ccivl.ro/stiri-finantari/128-stiri-finantari/253-modificarea-cadrului-legistativ-privind-procedura-achizitiilor-publice.html
Utile
Ghid pentru atribuirea contractelor de achizitie publica
http://www.unibuc.ro/uploads_ro/37377/Ghid_pentru_atribuirea_contractelor_de_achizitie_publica.doc
Regulament privind achizitiile publice
http://www.univ-ovidius.ro/despre-uoc/regulamente/regulament-privind-achizitiile-publice.php
Noua Lege a achizitiilor publice scurteaza termenele pentru licitatii
http://www.baniinostri.ro/Banii-si-statul/Noua-Lege-a-achizitiilor-publice-scurteaza-termenele-pentru-licitatii--a1132.html
Contractele de achizitie publica
http://ec.europa.eu/youreurope/business/profiting-from-eu-market/benefiting-from-public-contracts/index_ro.htm
Cele 7 pacate ale achizitiilor publice
http://www.sfin.ro/articol_17309/cele_7_pacate_ale_achizitiilor_publice.html
Oportunitate pentru IMM
http://www.eafacere.ro/stiri-afaceri/economie/contractele-de-achizitii-publice-de-valoare-mica-o-importanta-oportunitate-pentru-imm_4057.html
